In sfarsit, se pare ca se misca lucrurile si la noi.

A fost aprobata Legea  pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.24/2017 privind modificarea şi completarea Legii nr.220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie şi pentru modificarea unor acte normative

Ce s-a modificat fata de OUG 24/2017

  • Sub 27Kw furnizorii sunt obligați să preia energia la un preț stabilit și distribuitorii să facă posibilă racordarea. OUG prevedea ca pragul sa fie de 100kW putere instalata. Este un mare plus in acest sens.Obligativitatea aceasta este de asemenea  un pas enorm înainte.
  • Furnizorii de energie electrică sunt obligaţi, la solicitarea prosumatorilor( prosumator= producator si consumator de energie) cu care aceștia au încheiate contracte de furnizare a energiei electrice, să achiziţioneze energia electrică produsă conform alin. (6), la un preț egal cu prețul mediu ponderat înregistrat în Piața pentru Ziua Următoare în anul anterior. Preț este relativ bun, pana acum injectia in retea se facea gratis.Avem clienti care au consumat din retea 1MWh energie(platita catre furnizor) si care au injectat peste 12MWh, fara a primi nimic pentru aceasta energie.
  • Un alt aspect esential: Prosumatorii sunt scutiți de la plata tuturor obligațiilor fiscale. Aici a fost problema din cauza careia OUG 24 s-a impotmolit. ANAF-ul nu gasea o modalitate de impozitare a surplusului de energie produs de catre prosumatori.
  • În factura de energie electrică, prosumatorii beneficiază din partea furnizorilor de energie electrică cu care aceștia au încheiate contracte de furnizare a energiei electrice de serviciul de regularizare între valoarea energiei electrice livrate și valoarea energiei electrice consumate din rețea.

Link catre proiectul de lege aici:

http://www.cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck2015.proiect?idp=16309