Vouchere pentru fotovoltaice și baterii
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene va demara pe 25 octombrie înscrierile în programul RepowerEu pentru persoanele vulnerabile care vor să-și monteze panouri fotovoltaice si capacități de stocare a energiei.
Este vorba de acordarea unor vouchere de 10.000 de euro pe gospodărie, a anunțat ministrul de resort, Adrian Câciu.
- „Procedura este similara cu cea de la Agenția Fondului de Mediu (programul Casa Verde Fotovoltaice – n.r.). Beneficiarii primari sunt firmele care instalează și care vor coopta persoanele vulnerabile din perspectiva sărăciei energetice, așa cum sunt ele definite în legea 226/2021.
- Companiile deja s-au înrolat și se înrolează până pe 25 octombrie, când vor veni cu pachetul de clienți la care vor instala panouri fotovoltaice și capacități de stocare.
- Scopul este ca, la finalul acestei investiții acel consumator sa nu mai aibă nimic de plătit la factură”, a arătat Câciu.
El a precizat că, în baza datelor de la Ministerul Energiei și ANRE, circa 122.000 de gospodarii vor fi acoperite în prima fază de acest program.
Asociația Prosumatorilor: Ghidul acestui program permite finanțarea unor panouri și baterii de proastă calitate
Pe de altă parte Asociația Prosumatorilor și Comunităților de Energie atrage atenția, după ce a consultat ghidul de finanțare, că acest program prezintă deficiențe.
Aceste deficiente sunt evidente, având în vedere faptul că se califică pentru finanțare panouri și baterii cu tehnologie veche.
- Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene prevede, la fel ca și în cazul Programului Casa Verde 2024, că sunt permise panouri fotovoltaice de puteri mici și eficiență redusă.
- Mai mult și în mod asemănător, la capitolul acumulatori se specifică clar că se pot folosi acumulatori Plumb-Acid, fie ei cu gel (tehnologie toxică în anumite condiții). Acesti acumulatori pot emana gaze toxice . Aceste gaze precum dioxidul de sulf (SO₂) sau alte gaze cu sulf, apar dacă bateria este deteriorată sau supraîncărcată. De asemenea sunt toxice și pot cauza iritații la nivelul căilor respiratorii și al ochilor în spații neventilate.
- Un alt pericol care poate apărea la aceste tipuri de acumulatori chiar dacă bateriile sunt ermetice.Prin manipulare defectuoasa poate apărea emanația hidrogenului (H₂) . Acest gaz este extrem de inflamabil,produs atunci când bateria este încărcată. Dacă se acumulează în spații închise, poate reprezenta un risc de explozie”, se arată în comunicat.
În plus, potrivit APCE, în ghid nu se precizează foarte clar dacă producția acestor panouri este destinată doar consumului propriu sau poate fi și injectată în rețea.
Vouchere pentru fotovoltaice și baterii – un program ce va revigora piata de energie verde din Romania.
Sursa: https://hotnews.ro
Alt articol aici: https://ecowindsolar.ro/subventii-pentru-fotovoltaice-cu-baterii/